La ce este bun profesorul
(Internetul le ofera studentilor mult mai multe informatii decat scoala. Dar este nevoie si de cineva care sa-i ajute sa le caute, sa le filtreze si sa le selectioneze.)
In avalansa de articole cu privire la huliganismul din scoli am citit un episod pe care nu l-as defini chiar de huliganism, ci cel mult de impertinenta, dar totusi este vorba despre o impertinenta semnificativa. Asadar, se spunea ca un elev, pentru a-l provoca pe un profesor, l-ar fi intrebat: „Ma scuzati, dar in epoca Internetului care mai e rostul dumneavoastra?“.
Studentul spunea o jumatate de adevar, pe care de altfel profesorii insisi o spun de cel putin 20 de ani, si anume ca pe vremuri scoala trebuia sa transmita, desigur, informatii, dar mai ales notiuni - de la betisoarele din clasele primare, pana la stirile despre capitala Madagascarului in gimnaziu si pana la Razboiul de 30 de ani la liceu. Odata cu aparitia, nu spun a internetului, ci a televiziunii si chiar a radioului, probabil deja de la aparitia cinematografiei, mare parte dintre aceste notiuni erau asimilate de copii in cursul vietii extrascolare.
Tatal meu, cand era mic, nu stia ca Hiroshima se afla in Japonia, nici ca ar exista Guadalcanal; detinea niste informatii imprecise despre Dresda si stia despre India ceea ce ii povestea Slagari. Eu am invatat aceste lucruri de la radio si din inserturilor din cotidiene inca din timpul razboiului, in vreme ce copiii mei au vazut la televizor firodurile norvegiene, desertul Gobi, cum polenizeaza albinele florile, cum arata un Tyrannosaurus Rex; practic, un tanar de astazi stie totul despre ozon, koala, Irak si Afganistan. Probabil ca un tanar din ziua de azi nu stie bine ce sunt acelea celule stem, dar a auzit vorbindu-se despre ele, in timp ce pe vremea mea nu ne spunea asa ceva nici macar profesoara de stiinte ale naturii. Si atunci care mai este rostul profesorilor? Am precizat ca spusele studentului pe care l-am pomenit nu erau decat o jumatate de adevar, pentru ca, pe langa a informa, profesorul trebuie inainte de toate sa formeze. Ceea ce face dintr-o clasa o clasa buna nu este invatarea pe de rost a datelor si a cifrelor, ci stabilirea unui dialog continuu, a unei confruntari de de opinii, a unei discutii cu privire la ceea ce se invata la scoala si la ceea ce se intampla in afara acesteia.
Desigur, ceea ce se intampla in Irak aflam si de la televizor, dar de ce se intampla acolo intotdeauna cate ceva inca din timpurile civilizatiei mesopotamiene, si nu in Groenlanda, nu ne-o poate spune decat scoala. Iar daca cineva ar obiecta ca din cand in cand ne-o spun la "Porta a Porta" chiar persoane cu autoritate, scoala este cea care ar trebui sa discute "porta a porta". Mass-media ne spun multe lucruri si ne transmit chiar niste valori, dar scoala ar trebui sa stie a discuta modul in care ne sunt transmise si sa evalueze tonul si forta argumentatiilor care sunt prezentate in presa scrisa si la televiziune.
Si apoi mai e si verificarea informatiilor transmise de mass-media: de exemplu cine, daca nu un dascal, poate corecta pronuntiile gresite din acea engleza pe care fiecare crede ca o invata de la televizor?
Studentul insa nu-i spunea profesorului ca nu avea nevoie de el, pentru ca radioul si televiziunea ii ziceau de-acum incolo unde se afla Timbuctu sau ca au avut loc dezbateri cu privire la fuziunea la rece; cu alte cuvinte, nu-i spunea ca rolul lui fusese preluat de discursuri asa-zis dezinvolte, care circula in mod accidental si haotic zi de zi in diferite medii - si ca daca stim mult despre Irak si putin despre Siria, asta depinde de bunavointa sau de reaua-vointa a lui Bush.
Studentul spunea ca astazi exista Internetul, Muma Tuturor Enciclopediilor, unde gasesti Siria, fuziunea la rece, Razboiul de 30 de ani si interminabila discutie despre cel mai mare dintre numerele impare. Ii spunea ca informatiile pe care internetul i le pune la dispozitie sunt incomensurabil mai ample si de cele mai multe ori mai aprofundate decat cele de care dispune profesorul. Si trecea cu vederea un punct important: faptul ca internetul ii spune "aproape tot", in afara de cum sa caute, sa filtreze, sa selectioneze, sa accepte si sa refuze acele informatii. Oricine poate inmagazina noi informatii, cu conditia sa aiba memorie buna. Dar a decide ce trebuie memorat si ce nu este o arta subtila. Este ceea ce face diferenta intre cel care a trecut printr-o scoala (chiar si prost) si un autodidact (chiar si genial).
Problema dramatica este cu siguranta aceea ca probabil nici profesorul nu stie sa predea arta selectiei, cel putin nu in orice capitol al eruditiei. Dar cel putin stie ceea ce trebuie sa stie; iar daca nu stie sa dea instructiuni precise cu privire la a selectiona, poate furniza exemplul aceluia care se trudeste sa compare si sa judece de fiecare data ceea ce internetul ii pune la dispozitie. Si in cele din urma poate lua truda de la capat in fiecare zi pentru a reorganiza intr-un sistem ceea ce Internetul ii transmite in ordine alfabetica, zicand ca exista Tamerlan si monocotiledonate, dar nu si care este raportul sistematic dintre aceste doua notiuni. Sensul acestor rapoarte il poate da numai scoala, iar daca nu stie sa o faca, va trebui sa se echipeze pentru a o face. Altminteri, vocabula cu care incepe Internetul, Engleza si Initiativa va ramane doar prima parte dintr-un raget magaresc care nu va ajunge niciodata la cer.
Daca vreti sa aflati mai multe despre Umberto Eco folositi Google Search
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu