Toti oamenii Presedintelui

Toti oamenii Presedintelui

"Toţi oamenii preşedintelui“ a definit o epocă, în aceeaşi măsură în care scandalul Watergate, încheiat cu demisia preşedintelui Statelor Unite, Richard M. Nixon, în august 1974, a reprezentat un seism politic fără precedent, cu repercusiuni care se resimt şi azi.

Fără îndoială, este cea mai faimoasă carte născută dintr-o investigaţie jurnalistică.
Faptele sunt deja cunoscute: o spargere la sediul Comitetului Naţional Democrat de la hotelul Watergate din Washington, pe 12 iunie 1972, cu scopul aparent de a instala microfoane, s-a încheiat prost, autorii fiind arestaţi de către poliţie. Semnele de întrebare au apărut aproape imediat, când s-a aflat că unul dintre spărgători, pe nume James McCord Jr., lucrase până de curând pentru CIA şi fusese implicat în campania electorală a preşedintelui Nixon, în momentul respectiv candidat al Partidului Republican în cursa pentru obţinerea celui de-al doilea mandat. Informaţia şi investigaţiile ulterioare au declanşat apoi un adevărat tăvălug, în urma căruia doi reporteri de la „Washington Post“, Bob Woodward şi Carl Bernstein, au dezvăluit un incredibil şir de ilegalităţi - de la tentativa de spionaj asupra democraţilor, până la finanţarea ilegală a campaniei electorale, spălare de bani, nedeclararea fondurilor pentru campanie, sperjur, obstrucţionarea justiţiei, tentative de şantaj etc., etc.

Toate acestea reprezintă deja lucruri ştiute, cel puţin pentru aceia care au văzut filmul omonim regizat de Alan J. Pakula, din 1976, cu Robert Redford şi Dustin Hoffman. Ceea ce se ştie mai puţin este că, de fapt, abia insistenţele lui Redford de a face filmul i-au convins pe Woodward şi Bernstein să scrie cartea. Alte câteva lucruri ar merita puse în lumină, pentru cititorii români ai cărţii.

Mai întâi, e realmente şocant cât de multe surse au folosit cei doi reporteri, chiar şi ţinând cont de dimensiunea scandalului, subiectul numărul unu de presă al anilor 1972-1974. Woodward şi Bernstein au intervievat câteva sute de persoane, cu acces la toate nivelurile de decizie, de la secretare, contabili, vecini şi poliţişti de stradă, până la foşti şi actuali (în acel moment) angajaţi ai Casei Albe, procurori, înalţi demnitari (inclusiv Henry Kissinger), agenţi FBI ori surse din cadrul Departamentul de Justiţie. Al doilea lucru care ar trebui observat este numărul extrem de ridicat al surselor rămase anonime - majoritatea, fireşte, din rândul celor apropiaţi de epicentrul scandalului. În al treilea rând, o lectură la rece a cărţii arată ceva straniu: de fapt, Deep Throat, probabil cea mai celebră sursă anonimă din istorie (W. Mark Felt, fost director adjunct al FBI, care şi-a dat în vileag identitatea anul trecut, într-un interviu acordat revistei „Vanity Fair“), a jucat în realitate un rol mai puţin important decât o arată legenda. De fapt, numele oficialilor de la Casa Albă implicaţi în scandalul interceptărilor şi al fondurilor colectate şi utilizate ilegal le-au fost fie confirmate, fie furnizate lui Woodward şi Bernstein de către fostul trezorier al comitetului pentru realegerea preşedintelui Nixon, Hugh Sloan; contribuţia acestuia la elucidarea cazului a fost cu adevărat crucială.

„Toţi oamenii preşedintelui“ este deja o carte de istorie. Însă are un ritm senzaţional, tensiune, capacitatea de a te implica în miezul unei drame politice şi o perspectivă unică, din interiorul breslei, asupra jurnalismului de investigaţie; e o lecţie în materie.

Editura RAO 352 pagini PREŢ: 51,99 LEI