Metafora cu Traian Basescu

de Mihai Mitrica.

Credeti ca e usor sa fii Traian Basescu? Imaginati-va ca v-ar intreba cineva: „Ce v-a facut sa demarati aceasta lupta impotriva coruptiei, dragostea de popor sau un sentiment al responsabilitatii?“.

In locul presedintelui suspendat, cum i-ati fi raspuns unui intelectual altminteri foarte incisiv precum Gabriel Liiceanu, citat mai sus? Nu e nevoie sa spuneti chiar acum, luati-va un timp de gandire.

Nu fac parte din categoria celor pro-Basescu; chestiune de gust. Imi place sa cred ca nici din a celor anti-Basescu; chestiune de bun-simt. Recunosc ca nu sunt totusi nici total obiectiv: ma descopar tot mai des – ma ajuta si intelectualii - ca anti-pro-Basescu. Si totusi sunt convins ca (mai) avem nevoie de Traian Basescu. O sa va spun mai incolo si de ce cred asta.

Oricare ar fi rezultatul referendumului si implicit al procedurii de demitere a presedintelui, episodul Traian Basescu nu a luat sfarsit: ma numar printre cei care cred ca iesirea lui Basescu din viata politica nu se va produce decat „cu picioarele inainte“, dupa modelul pe care l-a patentat Ion Iliescu cu ani in urma. Sunt aproape convins ca, fie si demis din functie, cel investit in 2004 cu cel mai mic numar de voturi dintre toti predecesorii sai n-ar parasi, intr-un fel sau altul, scena. In primul rand pentru ca, sa fim seriosi, organic nu poate; in al doilea, pentru ca tocmai si-a regasit si perfectionat, cu prilejul celor 30 de zile de suspendare, reflexele de candidat, lasate la debara de doi ani jumatate.

Daca v-a prins 2004 in Romania, mai tineti minte „sistemul ticalosit“: Nastase, Dan Ioan Popescu, „mafia de la Bacau“ - Hrebenciuc etc. Ati avut prilejul apoi sa va familiarizati cu Patriciu si Voiculescu, mai ales dupa ce premierul a razgandit anticipatele. Acum, dupa ce a fost scos PD de la guvernare, iata ca si Verestoy Attila este oligarh. (De cand trustul lui de presa a devenit „obiectiv“, S.O. Vantu a iesit din lista asta.) De ce spun toate acestea? Pentru ca sa ne dam seama ca, daca pana acum am crezut ca a fost scandal pe scena politica, atunci nici nu stim ce ne asteapta dupa votul de pe 19 mai!

Daca va indoiti, va rog sa tineti minte urmatoarele:

1) „PSD, PNL, UDMR, PRM, PC au o singura religie si un singur crez: furtul“ si 2) „Dragii mei, va iubesc, va iubesc enorm! Cred atat de mult in poporul roman, cum nu va imaginati!“ Ambele ii apartin, fireste, lui Traian Basescu si sunt versete din „vestea cea buna“ pe care a anuntat-o la Cluj saptamana trecuta si din care avem motive intemeiate sa credem ca va continua sa spicuiasca; un presedinte care a condamnat in bloc toate partidele care nu-l sprijina – nu doar pe oligarhii lor – ca sa obtina de la popor reconfirmarea in functie s-a condamnat, la randul lui, la continuarea conflictului.

Asa ca n-as paria in cota mare pe negocierile pe care Traian Basescu le-a anuntat intelectualilor din Grupul pentru Dialog Social saptamana trecuta. (Asta daca nu socotiti ca a ajunge la un eventual acord de fuziune cu etern-muribundul PNTCD poate fi opera unui abil negociator.) Adica nu vad cum presedintele suspendat mai poate convinge un Parlament pe care si l-a intors impotriva aproape in intregime sa adopte o noua lege electorala, care sa includa si votul uninominal, fie si daca va apela la un referendum de toamna. Cu aceasta campanie, imi pare, Traian Basescu a scapat pentru multa vreme de povara negocierii, un exercitiu politic pe care nu s-a sfiit sa arate cat de mult il dispretuieste.

Si aici intervine raspunsul promis mai sus. De ce mai avem nevoie de Traian Basescu? Ca sa vedem de ce „Asa nu“! Ca sa nu mai creditam pe viitor modelul maniheist intruchipat de prototipul politic „Eu-binele, ceilalti-raul“. Ca sa ne putem vaccina de prezumarea relei-vointe, de o parte, si a destinului de salvator, de cealalta parte. Si, in sfarsit, ca sa invatam sa acceptam oligarhii de langa noi, cu toate dosarele lor penale, pana cand sistemul juridic va reusi sa le dovedeasca vinovatia.

Daca nu l-am fi avut pe Traian Basescu, am fi fost o metafora din care lipseste un termen. Ne-am fi uitat doar in cartile de istorie sau – ca regretatul Octavian Paler - in propria experienta pentru a vedea cum arata pericolul radicalizarii mesajului de dreapta. Si cat de usor se poate aluneca, ca intelectual, de la o echidistanta de bun-simt spre un fatal acces de seductie. Faptul ca a patit-o si Eliade la vremea lui nu-i deloc o consolare.

Sursa: Business Magazin.